Arhive categorie: Diverse

Profil de BdV-ist: Ruxandra Călin

ImageRuxandra Călin, sau Ruxi mic, este copilul Brigăzii, unde are cel puțin câte cinci mame și cinci tați de împrumut. Are în prezent 16 anișori și a terminat școala generală în cadrul Liceului Teoretic „Nicolae Iorga”. Acum efectuează studiile liceale ale Colegiului Economic „Virgil Madgearu”, pe profilul de Turism și Alimentație Publică.

Se poate lăuda cu faptul că a avut și job, timp de o lună, în echipa de catering – în cadrul festivalului de muzică clasică „George Enescu”, ediția 2013.

Ruxi mai face parte din ONG-ul Salvați Copiii. Își petrece timpul liber făcând voluntariat, dar dacă nu sunt evenimente la care să aplice și să participe cu Brigada, îi place să citească și chiar are propria sa bibliotecă. Continuă citirea →

Profil de BdV-ist: Ovidiu Sălăvăstru

ImageOvidiu, în vârstă de 24 de ani, a studiat informatica la nivel liceal și a absolvit specializarea Marketing în cadrul Universității de Vest Timișoara. În prezent studiază Management și Comunicare în Afaceri și este masterand în ultimul an la SNSPA. De 2 ani lucrează pentru Medlife.

Ovidiu spune că în prezent nu mai face parte din niciun alt ONG deoarece nu crede că ar putea să „trădeze” BdV-ul.

Menționează că în Brigadă este cunoscut sub diverse apelative, printre care O.Sălăvăstră sau „casa mia”, sau… știți voi ce ia el și cu ce ia. El glumește asupra faptului că dacă există cineva care nu-l cunoaște sub umbrela vreuneia dintre poreclele sale, atunci acea persoană „are o problemă”. Continuă citirea →

Profil de BdV-ist: Adrian Mihai Iana

ImageAstăzi a venit momentul să-l prezentăm așa cum se cuvine pe BdV-istul Adi Iana.

Adi, în vârstă de 21 de ani, este student în anul III la Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Relații Economice Internaționale cu predare în limba engleză.

Ocupă un post în Quality Control la Ubisoft și este, „mai pe limba noastră”, clarifică el, Video Games Tester.

În viața de zi cu zi, Adi este un ascultător de muzică bună (după cum îi place să spună), iar genul lui preferat rămâne rock-ul psihedelic. Continuă citirea →

Şi a fost circ… Cirque du Soleil

ImageCu câteva zile înainte de începerea Cirque du Soleil, stăteam cu toţii ca pe ghimpi dacă vom merge sau nu. Şi vestea bună nu s-a lăsat prea mult aşteptată. Am aflat că BdV va merge la toate reprezentaţiile pe care talentaţii canadieni urmau să le aibă în Bucureşti.

Şi am avut noroc… am fost printre cei 6 norocoşi la Cirque du Soleil – day 1. Continuă citirea →

Natura, balci si voluntari

DSCN0471“Buna ziua, ati putea sa ne acordati o semnatura pentru protejarea naturii?… da, da, vor sa taie ilegal copacii astia de la Snagov. Stiti cate specii pe cale de disparitie traiesc acolo?…” Printre mii de Nu-uri, am primit si sute de Da-uri, Da-uri care ne dadeau puterea necesara sa punem intrebarea iar si iar si iar, cu speranta ca tot mai multi se vor opri sa semneze petitia pentru protejarea Codrilor Vlasiei, initiativa a Fundatiei Snagov, la care BdV-istii s-au alaturat. Continuă citirea →

BdV face Curat în România

ImageA fost odată ca niciodată o echipă de brigadieri care dintotdeauna au fost adepții ideii cum că orice element are propria sa poveste. Tocmai de aceea, aceștia s-au întrebat îndelung ce i-a făcut pe oameni să arunce aleatoriu, dar în niciun caz în pubelele amenajate pentru depozitarea deșeurilor, de la seringi, bureți de vase, până la obiecte vestimentare de toate mărimile și formele ori monitoare. Acestea sunt doar câteva dintre elementele găsite în timp ce BdV colecta deșeuri aruncate nu acolo unde ar fi trebuit să fie aruncate, în București, împreună cu Piraeus Bank și Momobi prin proiectul Curat România. Continuă citirea →

Profil de BdV-ist : Andreea Burdujanu

ImageAstăzi o prezentăm pe Andreea Burdujanu, în etate de…25 de ani, chiar dacă acest număr s-ar putea să-i uimească pe unii cam la fel de mult cum m-a uimit pe mine, de exemplu, atunci când am explorat și am aflat adevărul miraculos.

Andreea a urmat și absolvit atât nivelul de licență, cât și pe cel masteral – Economia și Administrarea Afacerilor Agroalimentare, în cadrul Academiei de Studii Economice, și în prezent este colaborator pe partea de contracte interne și externe în cadrul festivalului „George Enescu”. Continuă citirea →

Perfect sau Cluj Arena Music Fest

ImageAuzisem de concertul Deep Purple de la radio, dar nu am bagat în seamă știrea prea mult, știind că nu aveam șanse să merg, Cluj-ul fiind, față de București, la 10 ore de mers cu trenul.

Deși ocupați cu alte evenimente ce aveau loc în săptămâna cu pricina, cei din BdV worked their magic și au dat strigare pentru participarea la eveniment. Continuă citirea →

„Şi pe noi nu ne întrebaţi?” – concurs creativ dedicat elevilor

Image

Zilnic, suntem supuşi, fără să vrem, actelor de discriminare şi putin sunt cei care iau atitudine şi reacţionează în favoarea diversităţii. Conștienți că în procesele de elaborare a legilor și politicilor pe educație din România din dezbaterea publică a acestora lipsesc tocmai beneficiarii direcți, şi anume elevii, Asociația Romano ButiQ, în colaborare cu Centrul de Resuse pentru Participare Publică (CeRe), vor să readucă la lumină forța de implicare civică şi solidaritatea în rândul elevilor, prin organizarea unui concurs creativ pe tema diversităţii: Şi pe noi nu ne întrebaţi?

Proiectul se adresează elevilor de liceu si din clasele 5-8 și se desfășoară la nivel național. Aceștia pot participa la concurs prin înscrierea pe pagina web a proiectului: http://sipenoinuneintrebati.romanobutiq.ro/ până la 30 iunie 2013 având şansa să câştige o cameră video şi să fie actorii principali ai unei conferinţe naţionale dedicate schimbărilor în educație. Continuă citirea →

ShortsUp – Filme scurte, dar de lungă, lungă a fost noaptea!

ImageAvem trei explicații pentru numele articolului: Prima, cea mai puțin surprinzătoare, ar fi că onorează numele evenimentului, ceea ce nu este deloc fals. Adevărat, dar avem și o a doua variantă care spune că noaptea a fost lungă pentru că voluntarii au petrecut-o pe toată în Turbohalle și au simțit-o astfel. Dar, de această dată mai există o a treia explicație Continuă citirea →