Se terminară și zilele frumoase de vară târzie

Image…sau mai bine zis de toamnă târzie. Oricare ar fi varianta „corectă”, am reușit să profităm de unul dintre ultimele weekenduri călduroase într-o mică escapadă în afara Bucureștiului.

Când îți petreci o mare parte din timp în jungla de praf, beton și fier, o ieșire la aer curat este binevenită. Cel puțin așa cred că au simțit și colegii BdV-iști ce au fost la ultimul eveniment Riders Club din acest an. Și ca orice serie de evenimente, seria Riders Club s-a terminat într-un loc de mare soi, la Comana, o mini Delta situată la 45 de minute de București.

Acum ceva despre loc. Auzisem despre el cu câteva zile înainte să se posteze evenimentul, așa că am zis de ce nu, mai ales că deși este atât de aproape de București, probabil că n-aș fi mers acolo niciodată. Parcul Natural de la Comana este destul de nou, din 2004, dar inițiativele sunt din 1954, iar parcul conține și două rezervații naturale: Pădurea Ologa – Grădinari și Pădurea Padina Tătarului. Este al doilea cel mai umed loc din România, după Deltă, iar priveliștea ce o poți avea e uimitoare, chiar și pentru un relief plictisitor de câmpie.

Și după ce v-am plictisit puțin cu detalii aproximativ tehnice, să trecem la eveniment…

În jurul orei 8, cu mic cu mare pregătiți să pornim în aventură, eram cu toții prezenți la Eroii Revoluției. Se pare că ideea de a merge în natură le-a surâs atâtor persoane încât am umplut toate mijloacele de transport. Singura problemă pe drumul spre natură a fost ceața. Deși unii am fost asigurați că există undeva în spațiu o priveliște frumoasă, ea rămânea un mister, fiind acoperită destul de bine de ceață.

Din fericire, drumul prin ceață a mai fost străbătut și de câteva raze de lumină, astfel prin sătucuri/orășele sau prin ce am trecut am reușit să mai trecem prin zone care nu știu de cum semănau destul de mult cu satul bunicii. După ce am străbătut câteva așezări și am văzut cum se trezește lumea la viață, am ajuns și la una din destinații, unde ne-am împărțit prima oară pentru traseu, iar după am ajuns la marele punct de start și ne-am organizat pentru eveniment.

Pe scurt, la fiecare punct erau 2 voluntari care să îi îndrume pe bicicliști. Încă o dată ne-am dus misiunea la capăt și niciunul dintre participanți nu s-a pierdut.

ImageDespre evenimentul propriu-zis, numai de bine. Astfel de inițiative trebuie lăudate chiar și pentru simplul fapt că vor să scoată lumea din case și să le prezinte locuri frumoase, unde singur nu cred că te-ai duce. Iar ideea de a folosi și bicicletele pentru traseu, is the cherry on top. Îmbini plăcutul cu lucrul și îți iese ceva frumos. Despre ce am făcut noi, chiar dacă trebuia să arătăm drumul altora, vă spunem că mulți am avut parte de niște mini aventuri. Unii ne-am împrietenit cu câinii vagabonzi (cel puțin două echipe), alții ne-am apucat de pozat natura, alții ne-am urcat în pomi și nu am mai reușit să ne dăm jos, iar unii s-au întâlnit cu viitoare mese de Crăciun (se pare că locuitorii din Comana cresc porci din belșug). Și bineînțeles, majoritatea am „admirat-o” pe doamna cu multe daruri de la natură (mai multe pe grupul BdV :-D).

La sfârșit ne-am luat cu toții porția binemeritată de paste cu bere fără alcool și ne-am pornit spre casă. Se pare că aventura în natură i-a extentuat pe mulți. Excursia s-a terminat fără cântece și zgomot, doar cu un somn lung și conversații cu voci mici. Ne vedem la anul, Riders!

Ioana Petrescu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: