Profil de BdV-ist: Teodor Pîrșoagă

ImageAstăzi îl vom prezenta pe tânărul BdV-ist în vârstă de 21 de ani, Teodor Pîrșoagă, sau mai bine spus pe Teo, pentru că așa îl cunosc brigadierii.

Teo lucrează pentru o multinațională britanică în departamentul de Order Verification. Nu are „un minut de facultate pentru că este prea mainstream”, glumește el. Nu s-a înscris la facultate, sau bine spus s-a înscris, dar a realizat la scurt timp că nu ceea ce își alesese reprezenta menirea lui în viață. După absolvirea liceului, în Pitești, a ales să înceapă își câștige existența prin forțe proprii, iar din 2010 a făcut cunoștință cu capitala și pesemne a plăcut-o pe aceasta, căci de părăsit, nu a mai părăsit-o.

Despre Brigadă a auzit de la o fostă colegă de muncă pe vremea când lucra la Decathlon. Ea mergea la toate soiurile de evenimente și concerte, lui i s-a părut interesantă ideea așa că a cerut detalii și a hotărât să și experimenteze voluntariatul în Brigadă. În afară de faptul că ideea în sine de a fi voluntar și de participa la evenimente i s-a părut, de altfel, foarte tare, Teo s-a înrolat ca brigadier și deoarece simțea nevoia să evadeze din viața „corporatistă” pe care o ducea și să cunoască oameni faini – lucru care s-a și întâmplat.

La început nu cunoștea pe nimeni în Brigadă, dar asta s-a schimbat foarte repede. I-a plăcut aici faptul că BdV-iștii sunt foarte comunicativi, te integrează foarte ușor în grup și te fac să te simți bine în preajma lor. Pentru el, faptul că în doar trei zile a văzut Prodigy și Pendulum a fost ceva „WOW” și acestea au reprezentat, de altfel, primele mari evenimente la care a fost cu Brigada. De atunci a participat la zeci de evenimente și cu timpul a început să conteze pentru el mai puțin artistul sau evenimentul în sine la care participa, cât ideea de teamwork și socializare. În prezent se laudă cu o colecție impresionantă de brățări, badge-uri, setlist-uri, autografe și alte suveniruri adunate de pe la toate evenimentele la care a participat.

Brigada a ajutat și la armonioasa dezvoltare personală a lui Teo. El a interiorizat foarte mult know-how în domeniul organizării de evenimente, pentru care, din pacate, nu există o specializare în facultăți, menționează el.

În 2012 i s-a dat și ocazia de a coordona propria echipă de voluntari și a avut ocazia să lucreze cu mulți oameni – organizatori și voluntari. Lucrând îndeaproape cu ei, a fost mult mai ușor să le observe acestora atitudinea și comportamentul, să se adapteze nevoilor lor și să creeze o compatibilitate în rezolvarea de sarcini. A prins încredere în sine, s-a simțit motivat și crede că și el a reușit la rândul său să inspire pe alții. Implicarea în departamentul de HR și în interviurile de recrutare de anul acesta i-au deschis apetitul spre ideea de cunoaștere și dezvoltare a recruților și să îi ajute pe aceștia să de dezvolte așa cum și el a fost ajutat.

1370487_580218338680612_900751916_n

La întrebarea „De ce ai continuat să faci parte din Brigadă?” el răspunde: „Ce motiv ai avea să nu mai faci parte din Brigadă?”. El este conștient de faptul că fiecare om are frustrările lui, dar el este „mare, vaccinat și nu se plânge de probleme inexistente”.

Diversitatea oamenilor, în sensul bun al cuvântului, e minunată, spune Teo. Consideră că mulți brigadieri au depășit pragul de colegi, au legat prietenii trainice și crede că nimic nu poate fi mai frumos decât împărtășirea unor pasiuni comune. În plus, afterparty-urile au devenit tradiție.

Nu în ultimul rând, Teo le menționează și pe fetele brigadiere, cu care, spune el, Brigada se mândrește.

Întâmplarea lui trăsnită trăită în BdV se rezumă la momentul în care, la Rockstadt, anul acesta, în somn, i s-a făcut atât de cald încât a ajuns cumva, nici el nu își explică cum, în costumul lui Adam, într-o sală cu vreo patruzeci de oameni. Teo nu dorește să ofere mai multe detalii în legătură cu această întâmplare, deși, hai să recunoaștem, suntem curioși în privința anumitor aspecte, precum reacțiilor celor din jur, despre cum a ieșit din această situație!

Pe viitor, Teo și-ar dori să evolueze în Brigadă, să înțeleagă din ce în ce mai mult din mecanismul unui eveniment și să învețe cum să facă pe cont propriu unul cât mai reușit. Ar dori, de asemenea, să își dezvolte relațiile sociale cu brigadierii și să-i învețe și să-i ajute pe mai tinerii și proaspeții recruți.

Pentru Teo, BdV se asociază cu termenul „pasiune”, pentru că majoritatea birgadierilor sunt voluntari din pasiune, crede el, fie că pasiunea lor este pentru muzică, pentru distracție ori pentru amintiri.

Teo le transmite BdViștilor: „Live loud, rock hard!” și celor care încă nu s-au înrolat încă: „Băi, e mișto la noi. Pe bune!”

Pe final, Teo ține să-i transmită public domnului Ovidiu Sălăvăstru, un băiat deosebit cu care a avut ocazia să împartă un apartament și multe amintiri „caterincă”, spune el, și care este acum plecat acum pe alte meleaguri, că este așteptat cu multe brațe larg deschise să revină pe plaiuri mioritice.

Îl menționează și pe Domi, cu care echipa de producție este ca o „tură în rollercoaster”. De asemenea, mențiuni speciale sunt aduse și pentru Preda Andrei cu care împarte una dintre „garsonierele BdV” și ar mai fi și alți oameni faini care i-au rămas în suflet în tot acest timp, dar…stop!

Rămâne să săpați singuri sau singure în viața acestui personaj dacă doriți să aflați mai multe.

Pac.

Update: Ovidiu Sălăvăstru is already back!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: