Profil de BdV-ist: Jujuu Chiriac

ImageDe-a lungul timpului am prezentat tot soiul de oameni, cu tot soiul de talente și abilități. Astăzi vă prezentăm un brigadier care are abilitatea și cunoștințele necesare de a vindeca – special power: healing.

Așa că ea este Jujuu… și am putea să spunem alias Chiriac Iulia Andreea, pentru că numele sub care o cunoaște hoarda BdV-istă este Jujuu (cu doi „u” la sfârșit, menționează ea) și nu altfel.

În urmă cu un an a absolvit Facultatea de Medicină UMF „Carol Davila” și în prezent este medic rezident la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila” din București, secția de Medicină Nucleară

Jujuu se consideră încă un copil în creștere, un om mic, dar cu un suflet mare, un optimist notoriu și așa cum spune un amic de-al ei „a very hazard friendly person”. Nu trece nicio zi fără să i se întâmple ceva haios de povestit.

Jujuu spune despre ea însăși că este o fire competitivă și că nu îi place să piardă. Dacă totuși se întamplă – hai să nu spunem să piardă, ci să nu câștige, avertizează că se va întoarce cu siguranță să-și ia revanșa. Jujuu consideră că, la fel ca oricare alt om, are și ea pasiunile ei care nu sunt cu mult deosebite de cele ale altor oameni. Așa că ne menționează câteva, precum mersul cu bicicleta, completatul rebusului, mai nou să joace table, mai vechi să joace poker, îi plac drumețiile la munte (deși în ultima perioadă nu s-a mai putut bucura în aceeași măsură de acest falnic stăpân, dar poate vine muntele la ea), îi plac mai mult iepurii și câinii decât pisicile, peștii, papagalii și a avut tot soiul de animale de companie. Iubește să meargă la operă și la teatru, în schimb spune că nu se dă în vânt după cărți decât dacă sunt cărți de bucate sau de tipul DIY.

Jujuu a făcut parte timp de 4 ani din SSMB (Societatea Studenților în Medicină București) și timp de 3 ani din Roza vânturilor (club de turism montan).

Jujuu face parte din Brigadă, oficial vorbind, din anul 2011, însă a cochetat neoficial cu Brigada încă de la Concertul lui Leonard Cohen de la Stadionul Tineretului – Iolanda Balaș Soter, unde a ajutat la mutatul unui număr considerabil de scaune, de la stadion în Piața Constituției, pentru un alt eveniment care urma să se desfășoare acolo. Despre existența Brigăzii ea a aflat de la sora ei, care într-o perioadă tot începuse să dispară de acasă cu scuza că pleacă la concert. Cum situația avea să devină repetitivă, Jujuu a întrebat-o cum de ajunge peste tot, de unde are bani și ce, și cum. Așa a aflat de Brigada lui Tunaru și de oamenii care veneau și ajutau la organizarea acestor evenimente „în schimbul unui voluntariat plin de voie buna și a atotprezentului și inegalabilului sandwich și apă”.

Image

Brigada este ca un furnicar, după părerea ei, iar cu cât timpul a trecut cu atât acest furnicar a crescut, a îmbătrânit, s-a înmulțit. Raportat la momentul aderării ei la Brigadă, mulți voluntari au plecat, dar mai mulți au venit și este plăcut, spune ea, când mergi pe stradă, iar o față cunoscută îți întoarce un zâmbet sau chiar te întreabă, poate, și despre cum o mai duci. Activitățile au rămas în mare cam aceleași în timp, însă acum sunt mai bine definite.

Brigada a ajutat-o pe Jujuu să devină mai organizată, mai comunicativă și poate și puțin mai atentă la detalii.

Jujuu a continuat să facă parte din Brigadă deoarece îi place ceea ce face aici. Îl citează pe Gabriel Garcia Marquez pentru a ilustra credințele ei: „Nu te iubesc pentru ceea ce ești, ci pentru ceea ce sunt atunci când sunt cu tine”.  Îi place „energia”, la fel și „rush-ul de adrenalină” pe care i-l oferă fiecare eveniment.

Și lui Jujuu îi este greu să aleagă o singură întâmplare ieșită din comun, dar alege să ne povestească despre ceea ce s-a întâmplat la concertul Roxette, în Zone Arena, unde a făcut parte din echipa de ticketing și unde l-a avut coordonator pe Tudor B. Conștiincioasă de fel, a verificat prognoza meteo pe ziua respectiva. Se anunța o zi frumoasă de vară, cu soare și cu ușoare înnorări și ploi în averse în draga capitală. Până la începerea accesului publicului, norii s-au tot adunat și în momentul critic, mai exact cu câteva minute înainte de începerea concertului, a căzut prima aversă de ploaie. Cum trei sferturi dintre spectatori sosesc înainte de începerea concertului, pe sub cortul care acoperea voluntarii care rupeau cotoare și puneau brățări de zor, s-au adunat mulțimi de oameni care nu îndrăzneau să iasă de sub acoperișul sigur de deasupra capului. Pentru ca ceilalți spectatori, care încă asteptau agitați afară, să poate intra, Tudor s-a urcat pe masă și a început să strige la portavoce : ”Vă rugăm să ieșiți de sub cort ca să îi lăsăm și pe cei de afară să intre. ” Iar cortul era… fragil, ca să o spunem într-un mod frumos, vântul bătea și ploua încontinuu, însă voluntarii continuau să rupă cotoare și să pună brățări. Cum în acea zi au căzut trei, patru averse care adunate au durat o oră – două,  Tudor a petrecut mult timp pe masă strigând prin portavoce sau ridicând glasul pentru a se face auzit repetând același îndemn către invadatorii cortului menit să îi protejeze pe voluntari, de fapt, de soare.

ImageJujuu consideră că toate aceste elemente repetitive – rupt cotoare, pus brățări, urcat pe masă, portavoce, pornit ploaie, încetat ploaie a fost un ciclu vicios, dar pe care l-a găsit și foarte amuzant, în ciuda ingratei situații.

Planurile ei în ceea ce privește Brigada nu sunt clar trasate. Ea ne spune că ceea ce o să se întâmple rămâne încă de văzut.

BdV înseamnă pentru ea „ Bucurie, Distracție, eVenimente ”.

Jujuu le transmite în special celor care încă nu fac parte din Brigadă că BdV a ajutat-o să economisească în doi ani, aproximativ 6000 lei, bani pe care ar fi trebuit să îi dea pe toate biletele pentru toate concertele la care participat datorită statului de voluntar BdV. Pe lângă acest lucru profan, a câștigat, de asemenea, experiență, amintiri, a cunoscut oameni foarte nebuni care te pot convinge că merită să mai vii la încă un eveniment și apoi la încă unul și încă unul… și încă unul, spune ea.

Jujuu adaugă cum că Platon a spus cândva că ,,Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereții, viață și veselie tuturor lucrurilor. Ea este esența ordinii, înălțând sufletul către tot ce este bun, drept și frumos.”

Așa că mesajul pe care vrea să-l transmită Brigăzii este : „Thanx BdV for the music in my life!”

Pac.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: