„Trec voluntarii, trec voluntarii” (Păreri de după Roger Waters)

ImageCam asta grăit-a Cătălin Lungu pe 28 August în timpul concertului Roger Waters, când se cânta Run Like Hell, moment în care voluntarii mărșăluiau în spirit de ciocănașe să preîntâmpine load-out-ul de la sfârșitul concertului, deja clasica scenă a scaunelor pe stive.  

Gata, s-a spart zidul și în România. A face voluntariat la Pink Floyd a încetat să mai fie un gând vecin cu fantezia și pe măsură ce un cuvânt de după își face apariția aici, în postarea asta, încă o amintire e consolidată. Genul acesta de eveniment este bine să se-ntâmple doar o dată, dar bine și eventual neprevăzut. De ce? Fiindcă vei lăsa loc la prejudecăți să-ți supure percepția și la final vei sfârși ca nefericitul Pink, din pricina căruia s-a ridicat The Wall de la bun început.

Image

S-a vorbit mult despre acest eveniment, s-au vehiculat și s-au împărțit păreri în stânga și în dreapta, multe dintre ele la porțile de acces. Acolo s-a luat pulsul de dinainte și după, când deja munca noastră era cam în stand-by și voluntarii începuseră să se împrăștie căutând un unghi mai bun în care să devină spectatori.

Nicio discuție în prealabil nu te putea pregăti pentru momentul în care urma să-ți iei o pauză de la turnurile de control ca să asiști la ce începuse deja Waters să lucreze la capitolul atmosferă; te face să-nchizi orice fel de poartă și să te-nchizi preț de câteva minute bune (cât dura pauza de la tură) în tine și să te-ntorci la post vrând mai mult, chiar existând riscul să nu te mai întorci.

ImageUnii au fugit să vadă Another Brick in the Wall, alții au rămas blocați pe Hey You, iar cei mai norocoși au fluturat din mâini pe Comfortably Numb. Dar elementul-cheie a fost vizualul, la care din nefericire nu s-a  putut asista foarte mult, un asemenea concept fiind apreciat la maximum doar în urma unei vizionări integrale. Dar nu se pune problema să nu te lași absorbit și așa, iar golul acesta a fost umplut de satisfacția pentru încă un „job well done”, am gestionat crize cu publicul cum arareori ne-au fost date să observăm la celelalte evenimente, am glumit cu ei, am gustat din aroganța „VIP”-iștilor pe care nu și-au  uitat-o nici măcar pentru un concert Pink Floyd, dar pentru ei a existat „Mother” dedicată de „poor, miserable Roger”. Între aceștia și oamenii din toate păturile sociale eram noi, cu ochii țintuiți spre scenă și cu urechile ciulite în caz că cineva ne adresa o rugăminte.

All in all… da, știți continuarea, am fost acolo, am fost voluntari la Roger Waters. Mulțumim, Emagic!

Bogdan Spoitu.

One response

  1. Chiar stii la ce melodie strigam asta?:))))))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: