Arhive lunare: August 2013

„Trec voluntarii, trec voluntarii” (Păreri de după Roger Waters)

ImageCam asta grăit-a Cătălin Lungu pe 28 August în timpul concertului Roger Waters, când se cânta Run Like Hell, moment în care voluntarii mărșăluiau în spirit de ciocănașe să preîntâmpine load-out-ul de la sfârșitul concertului, deja clasica scenă a scaunelor pe stive.   Continuă citirea →

Anunțuri

Profil de BdV-ist : Ştefania Nedelcu

ImageAstăzi o cunoaştem pe colega noastră Ştefania Nedelcu, membră a departamentului HR al BdV.  A terminat Facultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar Bancare Interne şi Internaţionale în 2011, iar după o perioadă de lucru în departamentul vânzări al unei bănci, a realizat că jobul nu i se potriveşte şi şi-a dat demisia. Continuă citirea →

Sziget. Am fost acolo.

ImageAcum o lună, mai mult sau mai puțin, căsuța de Inbox a fost vizitată de un mail prin care eram invitați să ne înscriem la un eveniment internațional: Sziget. Auzisem poveștile din anii anteriori și am zis ca este musai să mă înscriu și să aflu pe pielea mea în ce constă experiența Sziget. De aceeași părere au fost și alți șase voluntari: Florina, Andreea, Christiana, Ana, Ștefăniță și Dani.

Împreună am plecat către Insula Obuda 🙂 Continuă citirea →

Profil de BdV-ist : Alex Dănilă

ImageAlex este „motanul Dănilă” al Brigăzii, un om în primul rând si încă unul foarte talentat și mult prea modest în legătură cu acest lucru.

Are 23 de ani și a terminat Liceul Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște, profil mate – info și a absolvit recent și cu succes Facultatea de Inginerie în Limbi Stăine, Secția Inginerie Chimică în Limba Engleză, Specializarea Polimeri din cadrul Universității Politehnice din București. Lucrează în prezent pe poziția de Game Tester în cadrul EA Games. Continuă citirea →

Natura, balci si voluntari

DSCN0471“Buna ziua, ati putea sa ne acordati o semnatura pentru protejarea naturii?… da, da, vor sa taie ilegal copacii astia de la Snagov. Stiti cate specii pe cale de disparitie traiesc acolo?…” Printre mii de Nu-uri, am primit si sute de Da-uri, Da-uri care ne dadeau puterea necesara sa punem intrebarea iar si iar si iar, cu speranta ca tot mai multi se vor opri sa semneze petitia pentru protejarea Codrilor Vlasiei, initiativa a Fundatiei Snagov, la care BdV-istii s-au alaturat. Continuă citirea →

Profil de BdV-ist: Ștefan Petru Vlăduț

ImageȘtefan, în vârstă de 23 de ani, este un om foarte curios din fire așa că nu s-a axat pe un singur domeniu, de aceea știe câte puțin din toate.

Este student la Facultatea de Informatică din cadrul Universității București și lucrează în domeniul pe care îl studiază. Continuă citirea →