Crosul Viva – Mișcarea contra statului

ImageDe obicei, eu şi magnifica dimineață suntem dușmani declarați. Ea mă îmbie întotdeauna cu oboseală, căldură și zgomote de mașini de gunoi, iar eu trebuie să mă obișnuiesc cu mofturile ei zilnice. Cu toate acestea, sâmbătă, 15 iunie, am decis să facem pace. Ocazia? Crosul Viva, organizat cu unul dintre starurile adolescenței mele, Mircea Badea.

Dar mai bine, să o luăm cu începutul. După ce am trecut peste șocul de a mă trezi sâmbăta înainte de 7:00 a.m., m-am pornit spre Tineretului, punctul de întâlnire al unor adevărați matinali. Până și metroul a fost leneș, rezultând că am întârziat ceva la întâlnire. Din fericire, tura a fost programată să înceapă cu mult înainte de eveniment, adică de la 8:00, așa că am avut destul timp să mai vorbesc cu cei din jur și să știu ce au de făcut echipele.

Destul de repede, vreo 30 de oameni s-au dezmeticit, și-au făcut rugăciunile să nu plouă (era destul de înnorat la ora respectivă) și s-au dus spre posturi. Asta în timp ce două voinice (eu împreună cu o altă fată) ne-am făcut curaj și ne-am dus după cafea. De, doar trebuia să trezim mai multe persoane.

Și, în curând, a început și agitația. Până la startul alergării de dimineață, majoritatea eram puși pe împărțit pliante și declarații de înscriere. Nu credeam că la acea oră vor fi atâtea persoane dornice să alerge în jurul lacului alături de Badea. La un moment dat, un cuplu de peste 80 de ani s-a decis să participe. Cu toții ne simțeam destul de prost. Unii fumăm, alții petrecem până dimineața, alții le facem pe amândouă deodată, cine știe dacă mai avem energie de ceva la 80 de ani.

Image

Dar trecem peste momentul de mirare și ajungem pe la 9:30, când a sosit și Mircea Badea, însoţit de Carmen Brumă. Imediat s-a făcut un cerc în jurul lor și oamenii au sărit la poze și la autografe. În timp ce îndrumam oamenii cum să se înscrie vine și o doamnă mai în vârstă către mine care îl vroia și pe Gâdea. Probabil că vroia să vadă echipa completă de la Antena3.

Din poze am aflat că au fost destule vedete la „Mișcarea contra statului”, dar cel ce a atras aternția a fost Cezar Avrămuță, cunoscut ca Stegarul Dac. Pentru cei cărora nu vă sună cunoscut, mai țineți minte că la protestele de anul trecut era un domn ce flutura un steag mare în fiecare zi la Universitate? Acum că vă aduceți aminte, el era. Și acum a venit tot cu steagul lui gigantic și îl flutura prin jur. Ce mi-a plăcut a fost faptul că nu scanda nimic și a așteptat răbdător ca toată lumea să facă poze cu el. Parcă se mai trezește spiritul patriotic din tine.

A venit și momentul startului, la 10:00. Am îndrumat și ultimii întârziați, apoi am plecat spre punctul de înscriere și spre lac, unde am admirat steagul, dar mai ales pe oamenii care continuau să alerge.

La maxim o oră ne-am aşezat iar la posturi, unde ofeream alergătorilor câte un mic cadou din partea organizatorilor, o ediție a revistei. Unii dintre colegii voluntari făceau și un fel de mini show din dăruirea revistelor. Nu prea des vezi oameni strigând pe stradă „Brenciu și fetele” şi apoi oferind revista. Există și un filmuleț, dar mai bine rămâne în arhiva personală.

Image

După eveniment, am rămas cuminți până când au plecat cu toții, ne-am primit cadourile și am terminat cu o mare poză de grup. Și că tot vorbim de cadouri, ne pare bine pentru băieți, au avut ce să ducă prietenelor.

Ca o concluzie, evenimentele de acest fel parcă îți dau sentimentul că ar trebui să ai grijă de corpul tău și să faci mișcare. Și am ascultat de acest sentiment, am făcut mișcare până acasă, unde somnul m-a învins.

Ioana Petrescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: