Profil de BdV-ist: Adrian Enache

ImageCu o vasta experienta in ceea ce priveste ONG-urile (primul ONG a fost Salvati Copiii unde a stat 2 ani – la 16 ani, apoi EcoAssist – 1 an, Mai Mult Verde – 1 an jumatate, Lets Do It, Romania! – 2 ani jumatate), Adrian Enache, zis Adi, este in prezent Vicepresedinte al Departamentului Financiar in Brigada de Voluntari. A terminat la ASE Management-ul si Pedagogia, este Acreditat CNFPA Manager de Proiect si lucreaza ca Marketing Manager la Instal Construct Com.

Muzica il insoteste peste tot, este una din pasiunile sale, dar ii place de asemenea sa faca sport, sa faca puzzle-uri (in prezent lucreza la unul de 3000 piese), sa se uite la seriale, sa se joace, atat pe telefon, cat si pe xbox.

Fiind o persoana activa, Adi face din cand in cand exercitii fizice si el zice despre el „imi place sa am grija de corpul meu”. 

A intrat in Brigada din 2008, cand primise un e-mail de pe Eurodesk despre recrutarile pentru Bestfest: „Aceasta a fost prima mea interactiune cu Brigada de Voluntari, dupa care eveniment de eveniment am inceput sa indragesc tot mai mult aceasta organizatie si sa fiu prezent la tot mai multe evenimente”, povesteste Adi.

La inceput a privit Brigada ca pe o oportunitate de voluntariat la marile concerte din tara, la care ar putea sa ajunga, dar „ulterior, dupa ce am cunoscut tot mai multi oameni care se ocupau de organizarea activitatilor, mi-am dat seama ca asociatia este o resursa importanta nu doar pentru noi, cat si pentru alte ONG-uri si pentru societate in ansamblu. Astfel mi-am dorit sa ajung in Board si sa contribui la dezvoltarea asociatiei si in directii sociale si educationale”.

Image

Desi primul cuvant care ii vine in minte cand se gandeste la BdV este „concert”, pentru ca a fost la zeci de concerte in calitate de voluntar sau coordonator BdV,  Adi are multa incredere in voluntari si in potentialul organizatiei, fiind foarte hotarat sa inceapa si proiecte cu impact social si cultural mare. Acum suntem cunoscuti ca cei care participa mai ales la concerte ori evenimente de divertisment, dar Adi isi doreste sa extinda acest profil organizational: „Cu o munca sustinuta si implicare din partea unui grup mai mare de oameni, putem face lucruri marete cu aceasta asociatie, intrucat avem experienta si expertiza necesara derularii si implementarii proiectelor culturale si artistice. Imi doresc de mult timp sa implementez un proiect social in cadrul asociatiei Brigada de Voluntari si anul acesta este un moment propice pentru a-mi indeplini visul.”

Ca in cazul multor voluntari, BdV a contribuit la dezvoltarea sa personala si i-a dat incredere sa vina cu ideile sale : „Brigada de Voluntari m-a ajutat sa imi dezvolt capacitatile de interactiune cu diverse tipuri de persoane si mai mult decat  atat, m-a ajutat sa invat cum sa gestionez situatile critice in care presiunea este la un nivel inalt. Prin rolurile de coordonator m-am autodepasit, demonstrand ca pot conduce o echipa, ca pot lua decizii bune sub presiune si ca pot gasi o rezolvare buna conflictelor cu care ma confrunt”.

Adi ne-a povestit si o intamplare trasnita, inca din primul sau an de activitate in BdV: „In cadrul evenimentului Bestfest 2008, nefiind obisnuit cu munca sustinuta si cu sacrificiul personal, mi-am spus ca este o zi prea calduroasa si merit sa fac un dus rece. Dorinta mea a devenit realizabila, in momentul in care am vazut dusurile Axe unde cateva tipe dragute te stropeau cu jet de apa rece si aveau grija sa te racoresti intr-o atmosfera incendiara”.

Image

 

Pentru BdV-isti Adi are urmatorul mesaj, exprimat in stilul sau specific, destul de direct, dar plin de intentii bune: „Tineti-va de munca, ca vin vremuri grele, peste care vom trece impreuna, dar la sfarsit ne vom putea strange laolalta sa ne bucuram de reusitele noastre”.

 

Beatrice Manolache

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: