Vaya Con Dios – două seri pline de emoţie şi cântec

ImageConcertul celor de la Vaya Con Dios ocupă un loc special în topul evenimentelor de suflet la care am participat alături de Brigadă. În primul rând, este cel dintâi eveniment la care am participat singurică pe post de administrator, iar în al doilea rând, a fost concertul de adio al unei formaţii care îmi aminteşte cu drag de momentele copilăriei.

Vremea nu a ţinut cu noi, oferindu-ne două zile friguroase de martie, dar asta nu ne-a împiedicat să nu le zâmbim cald oamenilor care veneau îngheţaţi, dar nerăbdători să o asculte cântând pe Dani Klein, care la ai săi 60 de ani încă are puterea de a ridica în picioare o sală întreagă.

În prima seară am avut multă treabă, concertul fiind sold out, dar ne-am făcut un ceai şi am urcat emoţionate scările, găsindu-ne un locşor de unde să putem vedea şi asculta măcar clasicele „What’s a woman”,  „Puerto Rico” sau „ Don’t cry for Louie”.

 ImageA doua seară a fost mai lejeră şi am avut norocul să vedem aproape întreg concertul. Mai mult de atât, un domn a fost binevoitor să ne îndrume spre lojă, unde mai erau câteva locuri libere. Ne-am lăsat purtate de versurile în franceză şi ritmul muzicii care ne duceau cu gândul la străzile Parisului, însă n-am putut visa prea mult cu ochii deschişi întrucât Dani Klein a schimbat ritmul cu o altă variantă a melodiei “Sanie cu zurgălai”, pe care o preluase de la Edith Piaf. Concertul a continuat în acelaşi ton, am ţopăit pe scaune pe ritmuri latino şi ţigăneşti, iar la sfârșit publicul s-a bucurat de o melodie foarte iubită în întreaga lume şi anume “E nah nah nah”. Întreaga sală a fost în picioare, publicul cânta, dansa şi aplauda, astfel terminându-se un concert emoţionant, de neuitat. 

Serena Balași

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: